“Vorbirea despre probleme creează probleme. Vorbirea despre soluții crează soluții”- Steve de Shazer - psihoterapeut.
 
ETAPELE PIERDERII

 

psiholog Mara ISAC

Traseul de la pierdere la acceptare se poate parcurge cu oprire în mai multe stații: Negarea, Mânia, Negocierea apoi Depresia.  Ele fluctuează ca intensitate de la persoană la persoană și stârnesc probleme dacă rămânem prea mult blocați în vreuna dintre aceste  stări. Aceste “stații” asigură o procesare sănătoasa a suferinței pe care o experimentează cineva în urma pierderii (decesul cuiva drag, despărțire, divorț, infertilitate, etc.), cineva care are nevoie să ajungă la acceptarea realității, ca ulterior să se poată vorbi despre vindecare  sufletească.  

 
Atunci când purtăm după noi povara suferinței, nu vom avea  posibilitatea de a oferi altceva decât amărăciunea noastră. Dar dacă ne împăcăm cu destinul nostru și căutăm speranța, putem a fi capabili de revigorare și restaurare emoțională, urmând ca odată cu vindecarea să ne regăsim echilibrul interior, având o nouă capacitate de a iubi și sprijini pe cei ce așteaptă aceste lucruri de la noi.

Ce face o persoană/cuplu cu ACCEPTAREA pierderilor/ infertilității?

  • înțelege că s-a produs o rană sufletească ce are nevoie de îngrijire atentă;
  • face diferența între acceptare și negare - cea din urmă presupune reprimarea gândurilor sau emoțiilor legate de pierdere, cea dintâi aduce detașare, distanțare emoțională;
  • găsește o modalitate de a încheia capitolul pierderii suferite.

Cum vă puteți da seama că nu ați ajuns la acceptare?

  • vă puteți simți inconfortabil emoțional când întâlniți femei însărcinate sau cupluri cu copii mici (sugari, bebeluși);
  • puteți experimenta emoții explozive “din nimic” ex: sunteți iritați peste măsura într-o confruntare, reacționați fără să aveți capacitatea de a-l asculta pe celălalt, limbajul are note agresive, fără să vă dați seama cauzați durere celuilalt;
  • vă vine greu să plângeți;
  • se poate întâmpla să vă retrageți în obiceiuri nesănătoase;
  • vă izolați încet, încet de cei din jur;
  • puteți simți incapacitate de concentrare în luarea deciziilor.

Cum vă puteți da seama că ați acceptat situația pierderii?

  • sunteți eliberați de tendința obsesivă de a vizita gândurile dureroase;
  • începeți să faceți pași mici spre vindecare (discuțiile legate de acest subiect nu mai dor, nu este tensiune în cuplu când vorbiți despre copil, pierdere, dezamăgire, durere);
  • ați parcurs măcar un mic moment conștient de “rămas bun” de la visul dumneavoastră de a deveni părinți biologici.

Ce putem face după ce am acceptat situația pierderii?

  • Învățați să vorbiți deschis și împăcați cu privire la traseul parcurs (ce s-a întâmplat? ce anume s-a schimbat în viața dumneavoastră? ce veți face împreună/separat dacă durerea va reveni? și alte aspecte personale).
  • Înțelegeți că ați suferit o rană și că este nevoie să fie tratată cu blândețe și respect față de propria persoană.
  • Înțelegeți să evitați mitul: “timpul le rezolva pe toate”. Timpul oferă ocazia ca fiecare să devină responsabil pentru suferința sa și să decidă ce anume este de făcut.
  • Fiți îngăduitori cu voi înșivă. După orice suferință este nevoie de convalescență.
  • Fiți conștienți de această nevoie interioară și faceți-vă convalescența cât mai ușoară.
  • Sufletul se vindecă atunci când primește resursele necesare.
  • Oferiți-va valoare personală, încredere și acceptați că ați rămas o persoană întreagă și integră, în ciuda pierderii suferite.

Concentrați-vă pe soluții. Pentru o problemă există mai mult decât o singură soluție.După cei 4 pași...